transmisie in urma unui rasarit

e dimineata devreme, peste noapte rasare soarele ca si cand ar fi clipit, numai ca eu nu am clipit. pe langa el s-au ridicat si pasarile si umbrele proaspete ale diminetii care indulcesc imbacseala de peste noapte. gustul batran de tutun dispare si vine marea care sapa pana pe cealalta parte a pamantului, pana il intoarce pe tot, ca in carul cu boi, tulburator, autentic, una cu totu, altul cu toate.

vara asta e o groapa ca un uter din care iesim legati ombilical de rasarituri, de lumina si de culori. e sare pe rana, caldura toropitoare a mamei din care nu poti scapa decat atunci cand totul s-a spus. dar mai stii si ca totul nu se va fi spus, ca deaia l-au poreclit asa in incercarea de al domina, de al pune sub jug. decat sa plang eu, mai bine plangi tu. slaba miscare. il vor baga sub brazda, il vor baga in el insusi din care omul, prins ca in balena, nu va avea sfarsit si abia atunci, se va linisti, atunci se va incheia samsara, fuga, asteptarea, ruga pentru intrarea in rai.
the revolution will not be televised because there will be no revolution.

in rest, pana una alta, micul dejun asteapta pe cine pofteste, iar pe noi ceilalti, nu ne asteapta decat noi insine, pentru ca noi suntem ceilalti, chiar si pentru noi insine. viata reprezinta pentru ca pentru a trai, trebuie sa mori, pentru a muri, trebuie sa te fi nascut, and nothing else matters.

Reclame

O zi gri

Am petrecut acum cateva saptamani o zi pe care am uitat sa o precizez. neutra, intima si gri, ca acele momente nepretuite de liniste pe care le ai numai cu cei mai apropiati prieteni in care nu trebuie sa va spuneti nimic si nici nu asteptati nimic. o stare de limpezime concentrata, uimitoare.

Am hotarat sa fac o plimbare pe o atmosfera atat de buna de vazut lucrurile desi incepuse putin sa picure si vremea parea foarte incerta si nehotarata. in timp ce ma indreptam catre 2 mai mi-am adus aminte de casa pe care o indrageste multa lume, in special Georgiana, casa despre care fiecare stie cate o alta varianta si de care nu multi s-au apropiat asa ca am luat-o usurel, studios, pe faleza.

Din distanta pare o casa mare, spatioasa, cu destule camere in care sa iti petreci verile cu prietenii. In fata se deschide o gradina mare si ingrijita iar in spate, spre sosea, o livada si un inceput de atelier de lucru. Pe masura ce m-am apropiat au inceput sa ma latre doua fapturi de talie mica si de culoare maronie care s-au imprietenit de indata ce m-am aplecat sa le ofer clasica tandrete pe care o dai unei fiare atunci cand ti-e frica de ea.

Imediat ce m-am apropiat de gardul mic al gradinii am zarit pe cineva inauntru. dadea cu masina de tuns. ordonat, rabdator, temeinic. la una din ture am salutat si am intrebat ce este cu casa asta minunata in mijlocul campului, mi s-a rapsuns ca este a domnului buculei, sculptorul. dupa cateva secunde in care eu priveam admirativ, chiar poate putin uimit ce se intampla pe fatada cladirii, si interlocutorul meu se uita la mine, putin nedumerit…mai tarziu am aflat ca nu era nedumerit, ba chiar stia foarte bine ce este in mintea mea si ce trebuia sa faca, ma intreaba daca vreau sa intru sa imi arate mai indeaproape casa.
Poteca de piatra mare ordonata in stanga curtii lasa sa respire gazon mult. ducea pana in casa a carei intrare, blocata de pietre imense ridicate din mare, trebuia aproape sa o sari sau sa depui un efort complet neobisnuit pentru primirea unor oaspeti. asa trebuia sa fie. casa de piatra si lemn, ferestre intime cu obloane si tocuri ingrijite. constructia a inceput in 2004, facuta dupa mintea, placul si bratele lui buculei, care carase, cu papucu lui, mare parte din piesele casei in aproape fiecare weekend de la bucuresti. antreul face loc in partrea din dreapta o zona de vatra aproape, ridicata la 3o cm de sol, cu canapele pitice si o masa lata din lemn in mijlocul lor, un loc bun pentru o primire calda sau pentru dupamiezi tensionate. in stanga bucataria mica, scari inguste catre camera de sus, o baie in dreapta si in fata iesirea catre curtea interioara. din nou afara, insa tot inauntrul casei. primul lucru pe care l-am zarit a fost busteanul de aproape 2 metri in diametru care tinea loc de masa vikingilor si pe care se para ca il adusese tot cu papucu de la bucuresti. apoi centrul curtii, putin gazon, o fantana si ornamente care impleteau dacii de orient printr-o stransa legatura elena de care a avut parte dobrogea. intr-utotul nu cred ca depasea 40m patrati, in partea din stanga vedeai cerul liber iar in dreapta te puteai adaposti langa cuptorul imens romanesc inconjurat de lemn. Nu am stat prea mult si am mers mai departe printr-un gang de unde puteai urca la cele doua camere de deasupra care totalizau casa imensa la numarul de 3 camere. la capatul gangului o usa mare de lemn intarita cu rama de fier forjat si inflorituri dincolo careia asteptase candva vreun brancovean sau vreun jian. Insa dincolo, livada, mare cu pomi mici de toate soiurile, asa cum trebuie sa fie in orice casa si trei caini care se presupune ca erau maidanezi, insa talia lor depasea lejer ciobanescul mioritic sau alte fiare de-ale plaiului nostru. cica ar fi fost deja dati pentru 2 stani datorita taliei lor uriase insa erau inca prea tineri si prea neinraiti. pe dupa casa urma sa fie construit atelierul intr-un spatiu imens, aproape inca o data cat casa pe care deja stateau cele mai mari barne pe care le-am vazut vreodata, pietre imense puse unele peste altele rezemate de casa. m-am plimbat putin prin livada care deja facuse fruct la unii dintre pomi. ingrijitorul mi-a oferit atunci o caisa carnoasa cu specificatia ca e stropita de curand, sa o spal. in drumul inapoi prin casa am remarcat pe perete din spate al casei o roata din piatra incastrata in perete, dinaceea de mai gasesti pe la muzeul satului sau prin filme si care servea pe vremuri in fierarii la ascutit temiri ce sabie, cutit, pumnal sau alte lucruri utile de pe langa casa.

mai multe poze nu mi-am permis sa fac, ba chiar m-am gandit ca ar strica intamplarea placuta pe care am avut-o cu aceasta vizita. m-am multumit cu o caisa si o dupamiaza minunat de stearsa, clara si banala, cu acea liniste suprema in care canta ingerii cantecele lor nemaiauzite.

summertime

imiaduceamintedepiesastavremeasta

Ultimele zile au trecut greu, blocate intre tramvaie, e cald siastepti sa treaca, o dara subtire de sange sleita pe perete aluneca spre fereastra pentru a prinde ora 20:30 cand apar tantarii.

A inceput sa se topeasca, toropeste a lene si a imbacseala. Pana si aici se simte lenea lumilor paralele de la pleoape la pleoape, pe jumatate deschise, ochii mijiti se uita la dunga aia dintre lumi si nu asteapta nimic.

Tumult si oboseala, dimineti amortite…lesuri pe plaja, weekend. Dintre toate astea, rasare cate o scoica, cate un val care ne duce, ne indulceste racoarea si ne aduce aminte in surdina de alte valuri, alte brize. Si iarasi va sa vie sa vindece vii si mortii, a carei imparatie nu va avea sfarsit

un weekend de sarbatoare

Avand in calcul ca saptmana trecuta de miercuri a trebuit sa ma intorc in bucuresti pentru bani, ca de, sunt buni banii, au fost zile agitate de ceva vreme incoace. acum sunt tot la atelierul din corneliu coposu cu aer conditionat si cu noua mea lectura, prin care fac rabat de la regula necitirii pentru ca este un dar primit de la o draga prietena, ioana. vanatorii de zmeie se cheama rabatul.

Vinerea trecuta am organizat mare parte din zi oamenii care voiau sa vina la mare, care cum in masini, pe la cazare si altele. drumul a fost bun, 4 gagici in masina si nu cred ca am ratat 2 benzinarii pe autostrada in stilul in care isi luau cate o bere 🙂 pe care trebuiau sa o si dea inapoi. andra mi-a facut o surpriza cu un telefon, eram spre constanta, din pacate nu a reusit sa imi transmita nimic pentru ca se auzea foarte prost insa intentia face cat o mie de cuvinte, si-am ajuns intr-un final spre miezul noptii, intampinat deja de o gasca destul de mare, lumea deja era pusa pe treaba, treaba pe care am continuat-o alaturi de ei si pe care am finalizato inainte de rasarit cu o baie in marea neagra, cea mai cuminte mare de pana acum, si ca sa citez pe cristina si sorana, colegele de dimineata, va multumesc pentru baie.

Sambata am hotarat sa schimb locatia de sarbatoare in golfuletul dinspre 1 mai, o alegere cel putin inspirata, unde ne-am si strans la apus alaturi de tantarii care au plecat pana spre miezul noptii. Am aruncat cateva lumanari pe plaja, un foc si am inceput sa servesc dupa cum e datina, copiii, sarbatorind inca o data bucuria in trei oale care mai decare mai savuroase. in principiu, porceste, cu gheata, fructe suc si alte dastea. antreul pare ca si-a facut treaba, dupa ce am finalizat aproape toate incercarile, si am facut o baie in golf. numai povestile celor prezenti pot spune cum pe bezna aia iti puteai vedea putza si dincolo de ea in apa limpede ca lacrima luminata se pare ca doar de luna, care deja strabatuse o carare pe mare de la noi de pe plaja, pana undeva spre cer, ascunzandu-se uneori dupa nori si schimbandu-si culoarea din rosu aprins intr-un alb neon, care a sucit si starea noastra din visul unei nopti de vara in agitatia de la molotov. M-am trezit 2 ore mai tarziu ca eram beat la molotov, imbracat in camasa mea indoneziana, sacoul havaian si palaria de soare a unui dilar cubanez, stiam ca nu e nimic sanatos in ce se intampla in jurul si inauntrul meu insa nu este prima data cand parerea mea conteaza mai mult decat orice altceva. finalul bineinteles, obosit si moale in patul in care deja batea soarele, briza si toti aerosolii pe care nu i-am inteles niciodata.

Duminica a fost lenesa cu plaja, mancat usurel, totul pe varfuri, am plecat seara spre bucuresti pe un drum aglomerat care s-a finalizat cu pravalirea mea pe canapeaua din popesti unde am zacut pana dimineata si pentru asta trebuie sa le multumesc tuturor celor aproximativ 30 de oameni care au luat parte la acest moment unic din viata noastra pe care sunt sigur ca toti il au de acum inainte ca un moment notabil sau de ce nu, de neuitat.