O zi gri

Am petrecut acum cateva saptamani o zi pe care am uitat sa o precizez. neutra, intima si gri, ca acele momente nepretuite de liniste pe care le ai numai cu cei mai apropiati prieteni in care nu trebuie sa va spuneti nimic si nici nu asteptati nimic. o stare de limpezime concentrata, uimitoare.

Am hotarat sa fac o plimbare pe o atmosfera atat de buna de vazut lucrurile desi incepuse putin sa picure si vremea parea foarte incerta si nehotarata. in timp ce ma indreptam catre 2 mai mi-am adus aminte de casa pe care o indrageste multa lume, in special Georgiana, casa despre care fiecare stie cate o alta varianta si de care nu multi s-au apropiat asa ca am luat-o usurel, studios, pe faleza.

Din distanta pare o casa mare, spatioasa, cu destule camere in care sa iti petreci verile cu prietenii. In fata se deschide o gradina mare si ingrijita iar in spate, spre sosea, o livada si un inceput de atelier de lucru. Pe masura ce m-am apropiat au inceput sa ma latre doua fapturi de talie mica si de culoare maronie care s-au imprietenit de indata ce m-am aplecat sa le ofer clasica tandrete pe care o dai unei fiare atunci cand ti-e frica de ea.

Imediat ce m-am apropiat de gardul mic al gradinii am zarit pe cineva inauntru. dadea cu masina de tuns. ordonat, rabdator, temeinic. la una din ture am salutat si am intrebat ce este cu casa asta minunata in mijlocul campului, mi s-a rapsuns ca este a domnului buculei, sculptorul. dupa cateva secunde in care eu priveam admirativ, chiar poate putin uimit ce se intampla pe fatada cladirii, si interlocutorul meu se uita la mine, putin nedumerit…mai tarziu am aflat ca nu era nedumerit, ba chiar stia foarte bine ce este in mintea mea si ce trebuia sa faca, ma intreaba daca vreau sa intru sa imi arate mai indeaproape casa.
Poteca de piatra mare ordonata in stanga curtii lasa sa respire gazon mult. ducea pana in casa a carei intrare, blocata de pietre imense ridicate din mare, trebuia aproape sa o sari sau sa depui un efort complet neobisnuit pentru primirea unor oaspeti. asa trebuia sa fie. casa de piatra si lemn, ferestre intime cu obloane si tocuri ingrijite. constructia a inceput in 2004, facuta dupa mintea, placul si bratele lui buculei, care carase, cu papucu lui, mare parte din piesele casei in aproape fiecare weekend de la bucuresti. antreul face loc in partrea din dreapta o zona de vatra aproape, ridicata la 3o cm de sol, cu canapele pitice si o masa lata din lemn in mijlocul lor, un loc bun pentru o primire calda sau pentru dupamiezi tensionate. in stanga bucataria mica, scari inguste catre camera de sus, o baie in dreapta si in fata iesirea catre curtea interioara. din nou afara, insa tot inauntrul casei. primul lucru pe care l-am zarit a fost busteanul de aproape 2 metri in diametru care tinea loc de masa vikingilor si pe care se para ca il adusese tot cu papucu de la bucuresti. apoi centrul curtii, putin gazon, o fantana si ornamente care impleteau dacii de orient printr-o stransa legatura elena de care a avut parte dobrogea. intr-utotul nu cred ca depasea 40m patrati, in partea din stanga vedeai cerul liber iar in dreapta te puteai adaposti langa cuptorul imens romanesc inconjurat de lemn. Nu am stat prea mult si am mers mai departe printr-un gang de unde puteai urca la cele doua camere de deasupra care totalizau casa imensa la numarul de 3 camere. la capatul gangului o usa mare de lemn intarita cu rama de fier forjat si inflorituri dincolo careia asteptase candva vreun brancovean sau vreun jian. Insa dincolo, livada, mare cu pomi mici de toate soiurile, asa cum trebuie sa fie in orice casa si trei caini care se presupune ca erau maidanezi, insa talia lor depasea lejer ciobanescul mioritic sau alte fiare de-ale plaiului nostru. cica ar fi fost deja dati pentru 2 stani datorita taliei lor uriase insa erau inca prea tineri si prea neinraiti. pe dupa casa urma sa fie construit atelierul intr-un spatiu imens, aproape inca o data cat casa pe care deja stateau cele mai mari barne pe care le-am vazut vreodata, pietre imense puse unele peste altele rezemate de casa. m-am plimbat putin prin livada care deja facuse fruct la unii dintre pomi. ingrijitorul mi-a oferit atunci o caisa carnoasa cu specificatia ca e stropita de curand, sa o spal. in drumul inapoi prin casa am remarcat pe perete din spate al casei o roata din piatra incastrata in perete, dinaceea de mai gasesti pe la muzeul satului sau prin filme si care servea pe vremuri in fierarii la ascutit temiri ce sabie, cutit, pumnal sau alte lucruri utile de pe langa casa.

mai multe poze nu mi-am permis sa fac, ba chiar m-am gandit ca ar strica intamplarea placuta pe care am avut-o cu aceasta vizita. m-am multumit cu o caisa si o dupamiaza minunat de stearsa, clara si banala, cu acea liniste suprema in care canta ingerii cantecele lor nemaiauzite.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s